Am pus mâna pe telefon ca să încep să scriu despre ziua de azi și am rămas blocată minute bune uitându-mă la un filmuleț de pe Facebook watch (nu știu cum am ajuns acolo) în care niște mâini imprimau foarte frumos flori naturale în lut. Și mai zic că n-am timp.
Dacă mă uit în jurul meu, în perioada asta, eu am cel mai mult timp. Dacă vremea e bună, soțul meu muncește mai mult. Părinții mei fac ce fac și vecinii, și socrii și fiecare om care mișună pe aici adică muncesc de rup să pună grădina de legume la punct. Curățenie în casă, ordine în curte, pomi de văruit, flori de pus, vie de tăiat, pământ de săpat.
E un freamăt permanent iar dacă ceilalți sunt toți ocupați înseamnă că cineva trebuie să crească și niște copii. Moștenitorii pământului, desigur. Eu sunt acea persoană așa că am făcut orice mamă sănătoasă la cap ar face: am pus relația pe primul loc. Pfuu, ce zile bune ies când ajung iar și iar la revelația asta. Mă deranjează așa tare că stă cocoțat pe insula din bucătărie? Va conta peste 20 de ani? Îi zic de 20 de ori să facă un lucru. A facut ce l-am rugat și acum cinci minute. Care este limita lui?
Așa, neautoritar și cu respect am stat la soare toată dimineața, apoi am mâncat o tocăniță de vinete făcută de O străbunică și am plecat cu ei la medic. Sănătatea nu este restaurată perfect dar totul merge bine chiar dacă, durerile pe care le simte Ileana acum, când îi dau caninii, le pot simți și eu doar uitându-mă la gingiile ei. ❣️
Facă-se voia Ta.
