În sala de așteptare a unei case din cretă băiețelul meu a vrut să mă așez eu prima iar el să stea pe picioarele mele. Am așteptat curajoși și amuzați de jocul cu degetele Una Bina Turtubina să fie invitat în cabinetul pentru recoltare probe de sânge. Acolo a vrut singur pe fotoliu dar era prea scund. Curajul i-a întrecut înălțimea, se pare.
La fereastra casei noastre ne așteptau multe bucle negre ce săreau în ochi de la poartă, blucle aranjate perfect în jurul unei fetițe superbe.
Multe lucruri normale și bune (plus excepții; vezi acadeaua) s-au întâmplat azi dar și unul mai puțin bun. Știu și eu cum e să reușești să fii un părinte foarte bun toată ziua (și chiar ai fost) dar să dai greș la final. Și chiar ai dat.
Dar încă e timp. Pupicii, poveștile și te iubescurile sunt și ele scut pentru ceva.
