Eu astăzi am fost fericită și imediat m-am speriat.
Anul trecut am fost invitată, imediat după Anul Nou, să particip la un grup de meditație pentru abundență. Am parcurs toate cele 21 de zile, ba chiar mai multe pentru că la un moment dat a trebuit să formez grupul meu, iar astăzi, când îmi venea să alung mulțumirea, mi-a venit în minte un exercițiu de acolo. Într-o seara a trebuit să alegem o persoană din viața noastră pe care o credem realizată și fericită. M-am gândit destul de mult și am decis să.. mă pun pe mine. Eu tocmai dobândisem în terapia persoanală libertatea aceasta de a mă considera fericită fără să mă tem că totul ar putea dispărea într-o clipă așa că am exersat-o chiar atunci. Mare lucru dar, în grup, discuțiile pe marginea subiectului duceau în alte zone. Că nu poți să fii fericit tu, așa, stând la tine pe canapea bând o apă plată complet mulțumit că ești viu ci că trebuie să faci ceva pentru alții. Să nu fii mulțumim degeaba. Să salvezi, să te zbați, să nu te culci pe o ureche. Adică un mecanism de supraviețuire pe care eu îl lepădasm cu trudă. Exact degeaba ăsta sau frica că m-am plafonat m-au speriat încâ de când muguri de fericire s-au arătat în suflet. Mintea e de vină. Dar apoi am dat drumul acestor gânduri și m-am întors în corp unde era sigur și bine și (ce să-i faci!) un strop de mulțumire de sine.
Și dacă ar fi să mă gândesc bine, chiar am făcut ceva pentru alt suflet astăzi.
