103

În 90 la sută din timp rutina noastră zilnică este ceas elvețian. Îmi place asta, știu cum să mă organizez și la ce să mă aștept. Probabil, dacă ne-am întâlni întâmplător am părea normal de dezorganizați pentru un adult și doi copii care se deplasează dintr-un punct în altul. Asta dacă am fi în timpul de joacă libera pe afară sau în timpul mesei. Dar ceea ce se întâmplă cu 15 minute înainte să fie masa gata voi numi gaura neagră a experienței mele cu doi copii. Noi mâncăm mereu la aceeași ora. Ora 12 (dacă vorbim despre masa de prânz). La ora 11:30 (sau 45 după caz) îi iau cu mine la bucătărie să mă ajute să prepar/încălzesc masa de prânz. Cum intră în bucătărie Radu spune că îi e foame, îl doare burta, vrea să mănânce chiar atunci. Și mușcă din pâine. Aici eu văd doar negru gluten în fața ochilor! Îi iau pâinea, se miorlăie ca a mușcat că NU MAI POATE. Ileana găsește o firimitură uitată de furnici. I-o iau din mână. Vede că Radu mestecă ceva. Vrea și ea ce mestecă Radu. Copilul mare pune scara lângă blat și păzește prima bolboroseală din supă. Copilul mic vrea să stea fix peste fratele ei și peste ochiurile aprinse ale aragazului. Se ceartă pe loc, pe cine să lingă lingura, pe care miorlăie mai tare de foame. În 15 minute consum mai bine de jumătate din energia acumulată prin jocuri frumoase și interesante alături de ei doi și mă așez la masă cu senzația că am eșuat. Ei ronțăie mulțumiți în timp ce eu simt că m-a lovit un camion și mă întreb: Ce tocmai s-a întâmplat?!