Știu, cei mai mulți se duc la pădure pentru umbră dar eu mă duc pentru lumină. Asta e despre mine. Dacă ați stat întinși pe spate vreodată, în pădure, ați fi putut observa formele dintre crengile copacilor care fac coroană deasupra voastră. Frunzele înving ceva atât de lipsit de concret cum e aerul și-l prefac cum vor ele. În perioada aceasta sunt mici, mărunte iar soarele le face pe cele mai de sus de un verde smarald. Razele se transformă în lumină și se aruncă pe ce le pică în cale. Țin minte perfect toate aceate detalii, ba mai mult dacă închid ochii le văd exact așa cum au fost în toate dățile. Astăzi, eu nu am fost atât de răsfățată dar mi-am am învățat copilul mic să se uite la lumină și frunze așa cum o fac eu. Doar una dintre noi era ținută în brațe și pe spate. Ea se uita în sus iar eu în ochii ei unde se vedea totul. Ce bine că se simte mult mai bine.
Hristos a înviat!
