Azi, de ziua copilului, am primit mesaje de la mulți ani pe toate grupurile. S-au schimbat cuvinte, curcubeie, inimioare, zâmbete toate, aparent, între adulți. Mi-au adus bucurie toate modurile în care adulții din jurul meu și-au sărbătorit copilul interior. Mă bucur pentru ei mai mult decât pentru copii pentru că aceștia știu deja cum să se sărbătorească. La noi a fost foarte clar că nu ne mai putem ține de planul nostru din cauza vremii așa că am lăsat copiii să preia conducerea. I-am întrebat ce își doresc pentru azi. Ileana nu mi-a răspuns iar Radu și-a dorit înghețată. Noi am mai adus pe masă și popcorn iar R le-a combinat pe amândouă. Ileana râdea peste masă. În sufragerie erau, peste tot, baloane. Simt că am avut o zi foarte bună iar dacă ar fi să spun motivele pentru care a fost așa, acestea ar fi: conectare și nevoi împlinite. Partea cea mai bună e că n-a rămas nimeni pe afară.

