Țin de trei zile un jurnal de alăptare. Ar trebui să mă ajute să țin evidența motivelor pentru care copilul vine non stop la țâță. În cinci zile, unele dintre motive se vor repeta, iar eu trebuie să îmi dau seama care este nevoia neîmplinită din spatele impulsului. Ieri, de exemplu, Ileana a venit la sân la fiecare jumătatea de oră timp de o oră și jumătate. Am notat iar când m-am gândit la context, mi-am dat seama că a fost în timpul în care Radu mi-a cerut să ne jucăm cu baloanele. Copilul mic e gelos pe cel mare! Eu, în toate cărțile și nici în vreuna dintre conversații, nu am regăsit perspectiva copilului mic. Peste tot se vorbește despre ce va simți copilul mare, ce trebuie să faci ca să nu se simtă respins copilul mare, anxietatea de separare de mamă și suferința copilului mare când va trebui să împartă totul cu altcineva, etc. M-am centrat și eu mult pe salvarea relației cu copilul mare și am considerat că fetiței mele îi sunt de ajuns toate momentele în care o țineam în brațe, o alăptam, toate nopțile în care dormeam doar cu ea.
Copilul mare știe cum e să ai totul și din acest motiv suferă mai tare!
De parcă, copilul mic, ar fi musai să-și dorească să-și împartă centrul universului lui – mama – cu altcineva doar pentru că acea persoana era deja pe lume când s-a născut ea. Cât de îngustă să fie viziunea noastră să ne închipuim că dacă nu ai avut TOTUL, nu știi cum e și nici nu-l vrei?! Îmi vine să-mi dau palme și să mă îmbrățișez în același timp. Una pentru că nu m-am gândit la asta până acum și a doua că, în sfârșit, înțeleg nevoile copilului meu.
Draga mea, Ileana, este dreptul tău să iți dorești totul! Mama
