156

Ziua 155 rămâne o pagină goală din jurnal. S-a întâmplat ceva dar nu cu mine și nu am putut să scriu despre asta. Nu-mi pare rău. Uneori, pur și simplu, nu este nimic de spus despre lucruri. Dacă ar fi fost să scriu ceva, totuși, ar fi sunat cam așa:

îngrijorare îngrijorare îngrijorare îngrijorare îngrijorare îngrijorare îngrijorare îngrijorare îngrijorare

Asta este despre mine. Asta am simțit eu. Deși am avut o inimă mare și roșie drept colier, am purtat îngrijorare mai mult decât orice. Nu am alungat-o, nu i-am fâcut vânt ci am luat-o cu mine ca să ne cunoaștem mai bine. Nu m-am supărat pe ea că a făcut ca voce să-mi tremure când am vorbit și nici când mi-a arătat că Andreea îngrijorată poate oricând să facă glume (din nou) ca să supraviețuiască. Aș putea spune că i-am întins o capcană pentru că am dus-o la o întâlnire cu autenticitatea și curaj dar, de fapt, asta e viața mea acum. Și nu (mai) e o capcană.

Shopping Cart