După cină, în timp ce copiii se strecurau în sufragerie, s-a așezat pe scara mică din lemn. Îmi plac momentele astea în care rămânem amândoi, după cină, în bucătărie. De obicei, mă ajută repede să strâng masa apoi duce copilul mic la baie, eu rămân să termin de strâns. Așa că eu aștept momentele astea. Știu că avem maxim 20 de minute până la primul maaami sau taati. În seara asta nu aveam nevoie de ajutor ci aveam nevoie să vorbesc.
Ce am făcut pentru visul meu azi? Pare că stau acasă cu copiii dar nu am timp nici să mă gândesc la ce vreau să fac. Îmi pun în minte lucruri de care apoi uit rapid și complet. Aș vrea să am timp de scris dimineața, când sunt mult mai creativă; să nu scriu seara, în bezna scării dintre etaje sau în camera copiilor în care dorm, deocamdată, doar jucării, cu creierii pilaf de oboseală. Uneori, mă gândesc că ar fi fost mai bine să stăm într-un oraș unde poți duce copiii la o grădiniță sau creșa cu program prelungit. Ce am făcut pentru visul meu azi? Fraza bolduită m-a urmărit toată ziua, și sigur nu am auzit-o într-o melodie.
