ziua 170

Tica tica tica m-a pupat mămica c-a mâncat pisica toată bucățica.

Cum adică, mami? M-a întrebat Radu. -Păi, în loc de m-a pupat era m-a bătut dar eu nu sunt de acord cu bătaia așa că am schimbat povestea.

Mai știu o mamă de trei fete care la finalul poveștilor le citește din burtă:

S-au mai certat din când în când dar au trăit fericiți până la adânci batrâneți.

Zic din burtă dar e, de fapt, din inimă. Până să trăiesc atât de aproape, cum o fac acum, lângă un copil, nu am simțit nevoia să schimb povestea/poveștile. Poate n-am avut curaj, poate am luat de bună vorba că ce ți-e scris, în frunte ți-e pus, poate că nu am crezut că se poate.

Astăzi am încercat din nou, după doi ani, să reglez un sling cu inele pentru un nou născut. Deși aș mai fi avut nevoie de două trei încercări, totuși, puiul a adormit la pieptul meu în mai puțin de 1 minut. Am fost uimită și pătrunsă de căldura lui abundentă și de modul cum îmi încălzea pieptul. Acesta este modul în care ei supraviețuiesc, mi-am spus. Și modul în care noi renaștem.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart