Mă uit la el, are culorile unei piersici proaspete. Părul e, ca niciodată, periuță, un dinte de os a crescut complet schimbându-i zâmbetul. Mă uit adânc în ochii lui, să văd ce s-a mai schimbat. Vorbele sâsâite și exacte țâșnesc într-o avalanșă de idei fantastice călare peste tot ce poți găsi într-o enciclopedie. Mă uimește, mă pupă, mă ceartă, mă crește.
Cea mică observ că îmi atârnă cu lejeritate în brațe. Picioare lungi și aceleași bucle negre dar gura îi stă altfel când râde și ochii o dau de gol că s-a făcut mare. Foca, girrafa, nu pot, nu viau și tot ce mai învață în fiecare clipă mai anunță un prag, încă unul. O sărut des, îmi place și îi place.
Suntem mândri de ei că se fac mari deși e totul atât de natural. Nu am putea opri asta nici dacă am vrea. Mă întreb de ce e așa mare surpriza când ei se schimbă și dinăuntru.. Atunci când se revoltă prima dată e ca și cum ar mai crește un centimetru, atunci când nu ne ascultă și fac cum vor ei e ca și cum ar trece în clasa I. Cresc copiii noștri și mie îmi place să mă uit bine la ei să văd, cu adevărat, cine mai e acolo.
