Cel care critică se simte întodeauna superior celui pe care îl critică.
Chiar și dacă nu s-a gândit la asta sau chiar dacă clasarea asta nu este scopul lui, în final, când te critică îți spune ce nu faci bine, ce ar trebui să faci și ce face el mai bine ca tine.
În cadrul programului de consiliere am făcut și un modul de Programare Neuro Lingvistică. Unul dintre exerciții a constat în a privi un desen cu un autobuz plin cu oameni, diferiți între ei, iar la final să spunem dacă oamenii păreau veseli sau triști. Cu toții ne-am exprimat opinia. Apoi, trainerul, ne-a pus și alte întrebări: câți oameni erau în autobuz? ce semne de circulație se vedeau? ce scria pe ușa șoferului? Deși creierele noastre fuseseseră expuse la toate aceste detalii, puțini au fost cei care au reușit să aproximeze cât de cât răspunsurile. Scopul final a fost să realizăm cât de multe informații pierdem aplicând un filtru personal.
Am redus o imagine complexă, de ansamblu, la o singură impresie.
Așa și cu judecățile astea. Mă întreb ce aș fi gândit despre mine dacă m-aș fi nimerit în aceeași sală de așteptare atunci când Radu a făcut testul subcutanat pentru alergeni. Avea de stat 20 de minute cu 20 de picături pe braț, trei dintre ele erau deja bășici, să nu se miște, să nu se scarpine. Ce am făcut? Pentru prima dată i-am pus desene într-o sală de așteptare. Nu ca să-l păcălesc, nici ca să-l amorțesc.
De când sunt mamă de doi am învățat să renunț la toate aceste judecăți. Pentru că nu am mai avut timp să aranjez totul am început să mă cunosc mai bine și să-mi dau seama că judecata nu e decât un filtru foarte îngust.
