Închipuie-ți că ești legat fedeleș cu o sfoară groasă din care tu încerci să scapi. Sfoara este înfășurată pe toată suprafața corpului tău, ți-e imposibil să-ți folosești mâinile, așa că începi să te zbați. Dai din mâini, din picioare, transpiri, te încălzești și smucești până te epuizezi.
Să ziceam că ți-ai făcut planuri și ți-ai creat niște așteptări (sfoara), e ceva important (fedeleș) și, deși viața ta nu depinde de asta, tu vrei să se întâmple acum (te zbați). În realitate lucrurile se întâmplă diferit, tu nu te lași (dai din mâini), nu renunți ( te încălzești) deși viețile micilor oameni depind, într-un fel, de tine (te epuizezi).
Acum, prieteni, să vă zic că: așa arată frustrarea!
Doar că totul se muncește pe interior. Așa ajungi, ca și cum ar fi prima oară în viața ta de când ai copii când renunți la ceva ce ai vrea să faci, la ora trei după amiaza, cu ochii în tavan (vorba vine), încă strâns legată (conștientizezi dar nu mai poți să te reglezi), epuizată (că ai muncit)! N-ai ce să faci.. suni un prieten, îi spui tot ce îți vine, el nu te încurajează, nu te judecă, toate vorbele care îți ies pe gură sunt ca niște mici degete care se sucesc să lărgească strânsura, simți că începe să se lase, corpul se relaxează, așa moale și flexibil își face loc printre toate nodurile și încet, încet se eliberează.
Așa arată efectul ascultării active.
Doamne, ajută.


