ziua 201 Azi vreau să ne jucăm

toată ziua. Le-am spus de la prima oră. Au ales Lego. Am stat în pijamale până la 11, unii dintre noi în chiloți. Ghiciți care?! Când am ieșit în curte era deja cald așa că ne-am ascuns în curtea din spatele casei. S-au apucat să sape gazonul cu tesla iar Radu m-a întrebat cum era când căutam eu unelte preistorice prin peșteri. Nu mi-a venit să cred cât de bine mi-am amintit cum se formează silexul, cum desprinde în faciesuri cu lame aproape gata de folosit și cum se formau așezările.

Am devenit chiar nostalgică dar mi-a trecut repede pentru că Radu a găsit gheara de la degetul mare al unui T-Rex. Am preluat “proba” cu o clemă specială (un cârlig de rufe), am transportat-o cu grijă la laborator (o tăviță pentru vopsit găsită prin magazie). Acolo am aplicat metoda datării cu Carbon 14 (oțet amestecat cu apă) picurând pe fosilă (o pietricică), cu o pipeta (un pistol cu apă) ca să vedem cât de veche e fosila.

In tot acest timp, Ilenei puțin îi păsa de noi. Tot ce încerca era să-și vâre, câte un picior pe rând, în stropitoare.

In câteva minute rezultatul probei a fost gata. Radu se uită entuziasmat la mine și îmi spune: – Mami, știi ce am aflat?

– Că gheara asta era, de fapt, de la DEGETUL MIC!

Fosila

Mi-aș fi dorit să găsesc una din pozele alea făcute prin peșteri acum mulți, mulți ani când asta făceam toată vara.

Shopping Cart

Descoperă mai multe la

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura