De câte ori îmi amintesc de mine, când mă gândesc la ce vreau eu și mai puțin ce vor sau au nevoie ceilalți, mă simt mai bine. Ușurată. Îmi întind picioarele altfel pe bancă și accept că trebuie să lucrez în timp ce doarme copilul cu freamătul pădurii în ureche.
Nu e ca și cum nu îți pasă dacă mănâncă sau nu ci e ca și cum ști că nu depinde de tine cum se simt.
Atașamentul față de credințele și dorințele celorlalți sunt ca niște sfori invizibile iar noi suntem păpușile. Îmi aduc aminte din ce în ce mai des să tai chingile și să mă eliberez. O detașare sănătoasă aduce claritate în relațiile noastre iar tot ceea nu vedeam se arată: dorința celorlalți de apropiere, veselia, relaxarea și dorința pentru a doua cafea fără să-ți pese de ora de culcare.
