„Eu stric” mi-a zis fetița cu părul ca mierea în timp ce trecea cu mâinile prin zidurile castelului meu din nisip. Se uita drept în ochii mei și, fără să vrea, aștepta să îi spun că are dreptate. M-am uitat lung la mâinile ei și la urmele lăsate în nisip. „Tu creezi.” Făcuse o poartă tocmai bună de intrat apa.
Am văzut mulți adulți cărând apă în găletuse perfect curate ca să umple piscinele copiilor ca să zică că i-au dus la mare.
Multă lume fuge de nisip de parcă ar putea alege doar marea.
Dacă stai întins pe burtă pe nisipul moale și cald, cu obrazul sprijinit pe mâinile împreunate vei vedea doar picioare grăsane de bebeluși.
Cine sunt eu ca să nu scriu patru zile pe blog?
Fata, mama, copilul.
Noapte bună.
Vacanța s-a terminat. A fost tare bună.
