Am stat toată după amiaza prin curte, pe iarbă, pe furnici (așa cum m-am lăudat la copii atunci când ei au ocupat hamacul) și am dezbătut pe unde să lăsăm să glicina să se agațe de casă sau nu. Ileana a mai golit ghiveciul leandrului de un pumn de pământ și a scapat, pe rând, de toate hainele.
La un moment dat, a trecut un camion cu o copertină galbenă pe care scria ceva de Bulgaria. Mi-am amintit instantaneu de zecile de drumuri Atena – București pe care le-am parcurs cu mașina în toate vacanțele adolescenței mele și de toate satele de prin Bulgaria pe care le străbăteam. Ajunsesem să le cunosc iar dacă nu le mai recunoșteam cream alte și alte povești despre ele: cine sunt oamenii pe care îi văd prin curți? care e viața lor acolo? Le-au plecat copiii la facultate într-un oraș mai mare ca să scape din locul ăla? Pentru că oricum ar fi arătat locuințele, orașele, nu am găsit nici măcar un loc în care eu aș fi rămas. Dar oamenii aceia aveau viețile lor acolo și am observat că dacă nu găsim un sens vom găsi un motiv să ne placă.
care Radu și-a ales-o.
De la Mădălina Andronic
