Treizeci și patru de ani și o lună fix. Când zilele sunt așa senine și mai multe la rând observ cum apare teama că ceva rău se va întâmpla. Dar sunt mulți ani de când exersez iar sentimentul ăsta mi-a devenit prieten La treizeci și patru de ani poți să spui că ai petrecut mai mulți ani ca adult decât ai petrecut ca și copil, chiar dacă adaugi o parte din adolescență. Nu mai ai nicio scuză.
Am trăit suficient ca să știu că acele perioade de care mă tem vor veni sigur. Nu depind noroc sau ghinion. Ele vor veni iar noi, dacă le supraviețuim, le vom face față. Pur și simplu vin și trec, nu poți opri timpul nici dacă vrei. Dar ști ce poți să faci? Să te duci când te cheamă copilul mare, imediat după ce ai adormit și pupat copilul mic, să lași scrisul și cititul, să mergi fără părere de rău și fără grabă, să îi dai o îmbrățișare. O clipă cu cât mai frumoasă, cu atât mai lungă.
