Abia așteptam mâine să povestesc motivul pentru care nu am reușit să notez în seara asta în jurnal. Toată lumea să creadă că am stat să șterg la muci, alinat copilași și când colo eu am fost să mă plimb noaptea pe plajă 😁. Ce fel de mamă sunt eu? Una care trăiește aventuros 😂, ați spune dar răspunsul este că sunt o mamă care are copii un pic mai mari și deși nu pare atunci când o trăiești, bebelușia lor reprezintă un segment foarte scurt din viețile noastre. Gândește-te la viața ta, dragă părinte, cam cât timp ai fost bebeluș? Cam tot atât o să fie și ăsta micu’. Cam pe la doi ani, în funcție de ritmul fiecăruia (al copilului dar și al părintelui 😀), ar putea un copil să rămănă într-o cameră de hotel cu tatăl lui/bunică/bunic/bonă după ce l-ai adormit, iar tu să te plimbi în noapte, sub lună plină, preț de zece mii de pași. Apoi, să mai apuci și să scrii ceva.
Mi-au rămas însă pe limbă niște întrebări fără răspuns pentru toți părinții cu copii mai mici sau mai mari pe care îi cărau la 22:30 în brațe în timp ce aceștia dormitau pe umărul lor, cu riscul de a da peste cap programul de somn pe cel puțin trei zile (Doamne, fere!):
Ce e în capul vostru? Cine ar vrea un copil obosit? Cine ar vrea un copil obosit care vede un tobogan gonflabil și vată pe băț la ora zece noaptea?
