Într-o dimineață oarecare, așa cum a fost asta, mi-aș dori ca soțul meu, atunci când intră în bucătărie, să-și spună : „Oare cum a reușit fata asta să gătească două feluri complicate de mâncare și să aibe grijă de doi copii mici în același timp?” și nu „Oare de ce sunt vase murdare în chiuvetă?” Îmi doresc asta nu pentru că depind de aprecierea lui ci pentru că partea care s-a făcut e cea valoroasă.
„Apreciez mult cum ți-ai crescut copiii” mi s-a spus deunăzi. Credeți că m-am simțit mai bine? Răspunsul este: Nu! Asta pentru că nu depind de aceste aprecieri. Chiar nu. Eu știu cine sunt și fără să mi se spună că e rău sau bine. Știu că nu sunt perfectă și mai ales știu că valorile după care poți fi judecat se schimbă. Acum două generații, Apreciez mult cum ți-ai crescut copiii putea însemna apreciez sacrificiul tău, că te lași pe tine întotdeauna, pentru ceilalți. Chiar dacă ceilalți sunt copiii tăi, nu este sănătos să te lași pe tine întodeauna.
Eu nu mă sacrific! Renunț la minute, ore din timpul pentru mine pentru că am doi copii mici care au nevoie de grija și atenția mea să se dezvolte sănătos. Fac efortul de a găti des pentru întreaga familie pentru că eu cred că sănătatea contribuie la fericirea familiei noastre. Mă joc ca și cum viața noastră ar depinde de asta pentru că asta întărește relațiile noastre. Dar nu mă sacrific! Fac un efort conștient și asumat, imperfect ca și mine. Ca și copiii mei. Ca și soțul meu. Dar nu un sacrificiu.
