Uneori viața mea e o fugă continuă după bucăți din mine pe care încerc să nu le pierd. Bucata asta cu alergatul înseamnă mult pentru mine iar în ultima vreme am amânat-o până m-a durut. Voi să nu faceți ca mine, să vă duceți atunci când vă vine!
Eram cam disperată, se înțelege, pentru că nu mai înțelegeam dacă nu pot să alerg sau nu vreau să alerg! Așa că m-am dus cam cu capul înainte. Da’ voi să nu faceți ca mine! De dimineața mi-am pus ceasul să sune la șapte, dar tot n-am mai ajuns să alerg. Seara eram pregătită dar a întârziat soțul meu, am apucat să mănânc cina. Dar stai, am mâncat atât de puțin, oare aș putea să alerg doar la o oră după masă??
Toate vocile din capul meu îmi spuneau că nu e bine dar eu nu le-am ascultat. Voi să nu faceți ca mine! M-am îmbrăcat în negru, îmi ședea bine. N-am ajuns la teren sau la pădure, am luat-o pe drum. Am inhalat la greu gaze de eșapament. Voi să nu faceți ca mine!
Sunt șapte ani de când alerg, am participat la curse în București, Brașov, Târgoviște sau pe Transfăgărășan și știu bine că, dacă vrei să nu vomiți sau să faci pe tine, poți să mergi să alergi la 2 ore după ce ai luat ultima masă, hidratat bine, echipat corespunzător și după ce ai făcut cel puțin 20 de minute încălzire. Voi să faceți ce zic eu, nu ce am facut eu! 👽
De fapt, am vrut să mă asigur că pot să termin cursa de duminică de la Cros Popular Vlădeni. Mâine e ultima zi de înscrieri!
