Nu am scris despre cer și câmp pentru că o bună bucată de vreme nu le-am privit. Hai, cerul l-am mai văzut și de după umbrela din paie, de la balconul din sticlă, de pe geamul mașinii pe autostradă dar n-am stat prea mult pe acasă luna trecută iar, în puținul timp rămas, câmpul nu a mi-a mai fost atât de drag ca înainte. Până astăzi, când mi-am dat seama că a avut nevoie de o dată anume ca să-și schimbe culoarea, să pară deranjat de rămășițele verii chiar până să fie aranjat de ritualul toamnei. O dată perfectă să vezi din nou câmpul așa cum e acum. O dată care dădea forte bine pe ecranul telefonului azi – 1 Septembrie – Ar fi fost ziua bunicului dacă el ar mai fi avut zile de trăit.
În ultimii ani, toamna s-a luat la trântă cu toate anotimpurile să îmi arate că ea e cea mai tare. Astfel că pe Radu l-am născut chiar la începutul ei iar pe Ileana aproape de final și nu doar copiii sunt fructele din coșul ei. Nu știu ce va face toamna asta din mine sau eu din ea dar mă bucur tare mult să o revăd. Și nu doar pentru că e frumoasă.
