De mult timp mă supără comentariile soțului meu atunci când sunt la volan. Nu știu dacă ai voștri fac asta, deși intuiția mea îmi spune că nu sunt singura, dar dacă o fac probabil că știți cum e. Supără, am zis? Mă irită, mă înfurie iar de-a lungul timpului s-a creat un tipar se reacție, un tipar de relație pe care l-am întreținut amândoi.
Cum să întreții ceva ce nu îți face plăcere, v-ați putea întreba? Păi, prin modul în care reacționezi. Prin declanșarea unei discuții aprinse care nu lămurește cum mă simt și ce vreau ci doar critică ce spune celălalt. La început nici nu mi-am dat seama că e un tipar. Pur și simplu credeam că am dreptatea să mă supăr pentru că era vorba despre chestii aparent banale cum ar fi Dă și tu fază lungă sau bagă a treia ceea ce era mai enervant decât dacă ar fi fost spus ceva vital pentru siguranța noastră în mașină, ceva nu ține de opțiunea personală și stilul individual de a conduce. Cred că toți ne dăm seama când avem nevoie de o vizibilitatea mai bună noaptea!
Gândindu-mă ce anume mă înfurie la experiența asta a noastră am dat de tot felul de sentimente și resentimente legate de femeia la volan în cultura noastră. Glume, bancuri, totul cu râs și, ca să o spun pe șleau, neîncredere! Da, asta mă doare foarte tare.
Adevărul științific spune că sunt diferențe biologice între băieți și fete la naștere. Fetele au activitate cerebrală mai mare în zona vorbirii, emoțiilor și a motricității fine iar băieți în zona orientări în spațiu și a motricității grosiere. Deci preconcepțiile au o bază reale, științifică. Deci da, bărbații ar putea să se descurce mai bine să găsească locul unde au lăsat mașina în parcare iar fetele să își verbalizeze emoțiile. Totuși, unde a intervenit bășcălia sau ideea că o femeie nu ar putea să își dea seama, după 15 ani de condus, să știe când e cazul să schimbe vitezele?
Știți ceva? Nici nu mă mai interesează pentru că am luat decizia să nu mai permit așa ceva! Cu calm și fără să mă ambalaz, i-am explicat soțului meu că mă deranjează observațiile lui atunci când sunt la volan, că din moment ce sunt acolo eu decid dacă și cum folosesc ce are la dispoziție mașina și că îl rog să nu mai facă niciun comentariu despre modul în care conduc. Știți ceva? A mers. Situația s-a mai repetat o dată, de două ori iar apoi a încetat. Simt că mi-am validat dreptul de a avea un mod diferit de a face lucrurile. Cât despre acele diferențe biologice, psihologii susțin că ele ar trebui ajustate pur și simplu pentru armonie. Voi, bărbați și femei, aveți aceste discuții? sau Voi, bărbați și femei, vă doriți armonie?
