Notificările astea ne vor distruge relațiile. Am citit că activează în creierul nostru aceeași zonă care s-ar fi aprins pe vremuri la vederea unui tigru în gura peșterii. Dai scroll primești tot timpul ceva nou. Gratificare instant. Ai impresia că stai pe telefon zece minute și au trecut 2 ore.
Știți de câte ori am auzit fraza Acum vrea el să vorbim! A trecut mai bine de un an, sau trei, de cand am plecat emoțional de lângă el și acum și-a dat seama.
Fraților, bărbați și femei, lăsați telefoanele alea pe care le aveți tot timpul cu voi, toate știrile din sport și modă, ba chiar uneori și cărțile, toate filmulețele amuzante și priviți persoana de lângă voi în ochi.
Crezi că o cunoști doar pentru că vi acasă seară de seară și crezi că ea te cunoaște pentru că-ți face de mâncare în fiecare zi?
Mutați televizoarele din dormitoare, gândiți-vă la rolul vostru, de soț sau de soție, ce simți despre asta? Cu ce moșteniri veniți de acasă? Ce vrei să păstrezi în relație? Ce e nevoie să arunci la coș? Dar e nevoie de muncă și angajament. De muncă emoțională, adică aia pe care nu o facem când ne uităm la meci pentru a 235 a zi din an la rând.
O relație înseamnă viață. Este vie, organică și poate crește doar daca sunt două persoane prezente în ea. E multă muncă! Trebuie să umbli la toți scheleții din dulap, mai ales la ăia pe care îi amorțești cu Facebook și să te întrebi: De ce mi-e atât de greu să rămân în cameră cu omul ăsta? Nu poate fi doar pentru că îi place să comenteze la filme. Ce e de dedesubt? Și, mai ales, Ce se întâmplă în mine?
Chiar și așa, nu va fi totul mereu perfect dar vei trăi autentic, în contact cu altă ființă umană iar o viață bine trăită înseamnă o frică de moarte mai bine strunită!
