– Ia!
– Oo, mulțumesc!
– Poftim.
– Mulțumesc. Facem schimb?
Așa se mănâncă frățește popcorn.
A doua zi în care copilul a venit zâmbind de la școală dar nu mă pregătesc să fac dansul bucuriei (sau al ușurării?) încă! Desigur, faptul că lui pare că îi place îmi dă mai multă încredere dar asta nu înseamnă că procesul adaptării nu are și o curbă descendentă. E foarte devreme pentru concluzii! De adaptat ne adaptăm la orice, asta este vestea bună. Asta este și vestea proastă, uneori, dar nu în ceea ce privește mersul la școală! Dacă copilul este tipul explorator va avea creierul inundat de dopamină la gândul unei noi experiențe pe care e pe cale să o trăiască. Dacă este foarte timid și anxios va avea corpul inundat de cortizol. Facem față diferit factorilor de stres dar de adaptat, ne adaptăm. Vorbeam de curbe mai devreme, adaptarea este când relația școală – copil intră în linie dreaptă – știe la ce să se aștepte și devine parte din rutina lui- și poate dura câteva săptămâni până începe să ajungă acolo.