Nu știu cum vă sună nas mucos dar, vă rog, fiți indulgenți, e aproape miezul nopții. Aveam planuri, aveam idei dar îi dai Cezarului ce e al Cezarului. Cezarul fiind fiică-mea.
Acum câteva zile hotărâsem să închei această minunată dar dificilă perioadă care a fost pentru noi perioada de alăptare. M-am hotărât acum, la mult dupa primul sfat necerut cum că ar trebuie să înțarc și cu mult înainte de autoînțărcare, așa cum îmi propusesem.
Copilul cere, nici gând să se lase singur!
Ce să vezi, tocmai când pregăteam și tot pregăteam și tot spuneam despre cum că laptele nu-i mai este cu folos dar iubirea rămăne, că mi-e din ce în ce mai greu și că, uneori, văd că și ei dar nu știe cum să facă. Dar eu știu, i-am zis, se poate și mai bine decât frustrare și ea merită mai mult decât un comportament de dependent. Mă rog, am vorbit și am tot pregătit încât copilul a răcit. Copilul acesta a răcit puțin în viața lui dar a răcit și-acum. Știți că cantitatea de muci dintr-un nas de copil mic e a opta minune a lumii, nu? Sau a noua? Ce să fac, ce să fac? Mai bine mai stăm, am zis. Și ce să vezi?
În caz că nu reținusem în patru ani de alăptat doi copii, tot țiți rămâne cel mai bun mod natural de a desfunda un nas mucos!
