Acum câteva zile am deschis după mult, mult timp o pagina veche pe care am creat-o ca să postez diferite activități (montessori dar nu numai) și jocuri pe care le făceam cu Radu atunci când era mic. Am abandonat proiectul în timp, poate totul nu s-a întâmplat așa de rapid cum aveam eu nevoie atunci. Asta se întâmpla acum cinci ani așa că mare mi-a fost mirarea când am primit notificare că o persoană nouă a intrat să caute pagina. Nici eu nu o mai căutasem de atât de mult timp dar m-am uitat din nou pe acolo cu ocazia asta. În fine, am găsit acolo, pe pagină, ceea ce numeam atunci „întâlnirile Școala lui Radu”. La aceste întâlniri veneau mamele cu copiii, eu pregăteam subiecte din cărți pe care le citisem și discutam pe acele teme. Pregăteam acele subiecte pentru că regula era să nu discutăm aceleași subiecte pe care le discutam în parc. Voiam impact emoțional, voiam creștere și susținere acolo unde contează mai mult. M-am simțit ca într-o buclă a timpului. Practic, dacă stau să mă găndesc, tot ce am fâuct în tot acest timp, a fost să continui să mă pregătesc să fac acele întâlniri dar mai bine. Mi-a trecut un fior pe șira spinării.
