Suntem din nou în spital. De sâmbătă, dar nu am avut chef deloc să vorbesc despre asta până acum. De fapt, nu știam cum să povestesc pentru că tot ce venea în minte era cât de bine ne e nouă aici. Da, nu glumesc: spital, branulă, tuse, internare în spital Covid iar eu eram gata, gata să scriu despre toate jocurile pe care le-am adus de acasă, despre ce muzică ascultăm și despre cât de bine am ajuns să ne adaptăm în situații nasoale de viață. Exact asta am crezut că este: o bună adaptare și o bună organizare.
Bate palma, Andreea!
Deci, așa cum eram noi perfect adaptați, pregătiți psihic să stăm cât e nevoie, de dimineață primesc mesaj că nici Ileana nu e bine. I se face bagajul, vine după noi: internare de-o zi, branulă, stare de rău. Doamne ce dor îmi fusese de ea și nu i-am dat drumul din brațe două ore cât a dormit. Analize bunicele, pleacă acasă cu tratament.
Dar, totuși, ce e asta?!
Am rămas după toată întâmplarea bulversată. Îmi fusese dor de copilul mic, am fost îngrijorată pentru ea și suntem deja de trei zile izolați aici. Dar de ce nu simțisem de acum trei zile, pe lângă inspirația de a lua atât de multe lucruri utile la noi, pe lângă bucuria că puteam fi alături de băiatul mare când îi e greu, dezamăgirea că trebuie să rămânem și frustrarea că nu plecăm acasa?De ce am simțit atât de mult optimism într-o situație care clar aduce și ceva din polul opus?
De exemplu: Sunt fericită că mi-am văzut copilul mic dar sunt tristă că a trecut prin ce a trecut!
Când vezi doar plusul fără minus universul îți dă cât să îți șteargă zâmbetul ăla deplasat de pe față să te echilibreze! Nu există fericire fără tristețe, nu există plin fără gol și așa mai departe. Pentru binele meu îmi place să îmi amintesc deseori că fericirea nu este un scop în sine și îmi doresc să păstrez imaginea de ansamblu a existenței.
Exact ca în poza asta:
Privind îngustat mă puteam preface oricând că asta este peisajul de la etajul cinci al unui hotel dintr-un orășel de munte.
Dar, privind în ansamblu:
E frumos aici, e extrem de curat, personalul drăguț, mâncare bună dar e totuși un spital. Bun. Acum că m-am liniștit poate termin și articolul cu tot arsenalul pe care l-am luat la noi.