Ziua 280
Lui Radu de ceva timp nu îi mai tace gurița. Vorbește mult, repede, ne explică absolut totul, inclusiv chestii pe care noi i le-am explicat cu o zi înainte. Vorbește de la prima oră a dimineții și explică cum funcționează aparatul de cafea în timp ce cafeaua se prepară, la prânz ne spune ce robot și cu ce funcții va mai inventa când va fi mare iar la cină cum se prepară pastele cu somon. Nu putem să mai vorbim nimic, așa că îl ascultăm.
Dar cel mai mult îl ascultă soră-sa! Se postează fixată bine pe picioarele ușor îndepărtate și cu privirea în sus ca să nu piardă nimic.
Nu e prima perioadă de felul acesta din viața lui. Pe la trei ani a avut și el, ca toți copiii, perioada lui De ce? În ritmul ăsta, nu știu Ileana dacă o să mai aibă vreo întrebare lăsată fără răspuns până atunci..
În ultimele două zile fraza cu care începe toate aceste râuri fluvii de explicații este „pe vremuri”.
Pe vremuri știi cum răceau oamenii camerele? Pe vremuri oamenii găteau altfel..
Și tot așa ascultându-l cum îmi explică despre cum se făcea una sau alta pe vremuri, îmi aduc brusc aminte că acest băiat născut în 2015, atunci când a văzut pentru prima dată un telefon cu butoane, a crezut că e telecomandă. Pe vremuri..
Ileana a început să se autoliniștească mai ușor la ora de culcare dar, până își găsește curajul să se întoarcă pe partea cealaltă și să adoarmă până la răsărit (nu glumesc!), are repertoriul ei de recitat:
Începe așa:
Veau apă. Îi dau apă, bea. Unde e Adu? îi răspund. Veau a Adu! îi răspund. Unde e tati? îi răspund. Veau a tati! îi răspund. Veau a bunica Vio! îi răspund. Veau a Buculești! Îi răspund. Mă tece caca! Îi răspund. Mi-e foame! Îi răspund. Mă doale bulta! îi răspund. Numai că îi e somn nu zice..
