Mi-am declarat de curând că sunt dezagreabilă. Nu mi-am spus-o la supărare, nu a fost nici măcar un reproș și nici nu am încercat cu tot dinadinsul să mă rănesc. S-a întâmplat într-un exercițiu de conștientizare iar acest cuvânt a răsărit, curajos, printre primele. Mi-a ieșit la test iar eu am spus-o cu voce tare, cum ar veni.
Dezagreabilă.
Așa, și? Cred că pe la vârsta pe care o am eu, oamenii încep să-și dea seama cum le place să fie. De asemenea, au toate șansele să fii explorat și ceea ce li s-a spus că sunt versus cine simt ei că sunt cu adevărat așa că există toate șansele să fi realizat până acum că nu te place toată lumea. Că nu are cum să fie așa.
Noi suntem unici. Dar ne exprimăm această unicitate atunci când actionăm din sinele nou autentic. Atunci când spunem sau facem ceva din inerția mediului în care am trait sau din preconcepțiile pe care le avem înrădacinate nu mai suntem chiar atât de unici. Suntem ca toți ceilalți care nu și-au reevaluat valorile sau credințele.
A devenit un clișeu deja, de atâtea ori am auzit, faptul că ceea ce observăm la alții ne arată foarte multe lucruri despre noi. Ce nu acceptăm la ceilalți sunt părți din noi pe care nu le integrăm. Lucrurile pe care le admirăm la ceilalți sunt părți pe care le avem și noi dar nu le constientizăm. Oricât de des am auzit cuvintele, tot nu e ușor să integrăm informația asta. Numai dacă mă gândesc la persoana la care m-am gândit în exercițiu îmi vine să strig că nu sunt așa! E adevărat, nu sunt acea persoană dar acea parte din acea persoană există și în mine.
