O linie fină între o mamă atentă și una intruzivă

ziua 293

Am văzut zilele trecute o știre despre o mamă și fiica ei care su fost suprinse pe stradă, în timp ce mergeau pe un scuter, de un taifun. Am zis taifun dar nu știu exact despre ce fenomen meteorologic era vorba. Din articol reieșea că mama a apucat cu mâna o balustradă, și-a poziționat corpul astfel încât fiica era protejată de acesta și a stat acolo, în bataia rafalelor, cu fiica la pieptul ei, până a trecut pericolul. In filmare, se vedea cum era aruncată de colo colo de vânt și se putea ghici forța acestuia dar mama n-a dat drumul la țeavă.

Eu n-am întâlnit niciodată un alt motiv mai bun să te ții „cu dintii” de ceva.

În același timp, nu am fost deloc suprinsă de atitudinea ei. Nu cunosc o mamă care ar fi făcut ceva diferit, în situația dată. Mai mult, știu multe (including me) care ar fi făcut tot posibilul să-și salveze copilul chiar și dacă nu era cazul.

Să vedeți cum ajunge povestea asta să aibă legăură cu viața mea de azi, fără să fi avut parte de un taifun.

Se ia una bucată copil de doi ani și se încearcă adormirea somnului de prânz. Era ora două, întârziasem cu o oră. Copilul căsca de abia mai putea să strige cât putea de tare -Nu mi-e somn!

Dupa doi copii eu încă nu am înțeles de ce e nevoie, totuși, să ajuți copilul să adoarmă. Pentru că atlfel nu se culcă, aia da! Dar de ce nu se culcă dacă le e somn? Dacă ar putea să răspundă un om de știință..

Deci citesc de două ori Pe malul lacului și o dată Invierea Domnului (pentru copilul mare care o căuta de muuult, probabil de la Paște, în fine), rămânem noi două, draperiile trase, citite eram, copilul se mai plânge o vreme că nu îi e somn și adoarme.

Trec douăzeci de minute, nu apucasem să mișc nici două vase, nici scroll nu apucasem să dau suficient că s-a trezit. Cam aici încep eu să mă țin e țeavă deși nu era vânt..

Mă așez lângă ea, o iau în brațe, -Ia mâna! pentru că tot nu adormea la loc încerc să îi mângâi ușor părul -Lasă-mi pălul în pace! O mai las puțin și o iau în brațe. -Lasă-mă jos!

După tot procesul de adormire și toate încercările mă simțeam ca lovită de furtună. M-am întins două minute și m-am gândi ce să fac. Mi s-a părut că insist prea mult ca nevoia ei să fie îndeplintă. Chiar dacă e vorba de somn și eu știam că plânge pentru că ar avea nevie de mai mult. Sau așa credeam. Până la urmă nu suntem la fel în fiecare zi. M-am lăsat pagubașă, desigur, dar, apoi, amintindu-mi de mama accea și fiica ei, am început să mă gândesc dacă nu cumva mă port mai des decât este cazul ca și cum ar fi vorba de chestii de viață și de moarte deși de cele mai multe ori este vorba de ecran, gustări sau somn.

A rămas să mă gândesc mai mult la asta dar am ales să-i amintesc, fără obidă, de câte ori a părut că simte ea însăși o consecință a faptului că nu a dormit suficient, că acesta ar putea fi motivul.

2 thoughts on “O linie fină între o mamă atentă și una intruzivă”

  1. Ai mei au 5 ani si tot ma chinui sa ii adorm. Cred ca este vorba si de nevoia noastra de a avea acel timp de scroll, gustare, wc sau 2 vase. Pana la urma este vorba de timpul nostru, de care putem beneficia din pacate numai daca dorm copiii mici.

    1. Copilul mare nu a mai dormit la amiaza de la doi ani. Dar facea fata foarte bine si nu am insitat. Sora lui, in schimb, pare ca are nevoie de acea ora de somn dupa amiaza. Altfel, nu are chef de nimic si nici energie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart