Nu am o echipă. Sunt doar eu.

ziua 299

Dacă aveam acum o echipă formată din mai mulți oameni aș fi făcut abuz de putere. I-aș fi încuiat pe toți într-o cameră și nu le-aș fi dat voie să iasă de acolo până nu și ar fi dat seama ce am nevoie să fac pe termen lung. Ce mă ajută. Înspre ce am nevoie să îmi canalizez energia. Ce e benefic pentru mine. Apoi i-aș pune să îmi amintească concluziile de câte ori cad în capcana găurilor negre, capcana proiectelor fără cap și fără coadă.

Dar nu am o echipă. Sunt doar eu, aproape de jumătatea nopții, imediat după ce am întocmit o factură pentru un contract de colaborare cu Cărturești. Acum zece ani dacă o idee de-a mea ar fi avut nevoie de trei luni să se concretizeze aș fi spus că n-a fost să fie. Am senzația că modelul acesta de alpinist robust începe să se contureze din ce în ce mai bine.

Iar acum sunt aici pe blog și vreau să scriu.

Din tot ce a învățat echipa mea (adică eu) despre marketing în ultima perioadă știe clar că marțea nu e o zi din săptămână în care poți să vi cu introspecții. Dacă aveam o echipă i-as fi pus să facă drumurile pe care le-am făcut eu azi, și pe care le am de facut și mâine, iar eu aș fi stat și aș fi scris articolul despre Munțomama sau despre săpunul care ne-a făcut nouă bine în lupta cu dermatita atopică. Mi-ar fi plăcut să scriu despre asta într-o zi de marți.

În schimb, mi-am scris demisia și am avut toate sentimentele pe care le are un om normal și toate trăirile pe care le-ar putea avea un om conștient.

Deci am scris multe lucruri diferite și importante astăzi. Și le-am semnat. Iată la ce e bun un jurnal: la concluzii.

Eu, purtând tricoul Cu blândețe.

Shopping Cart