Ideile bune ne vin când suntem curioși. Limite și conectare: -Asta e rețeta!

Dacă am merge la Ikea și am cumpăra, să zicem, un pantofar atunci când am deschide cutia primul lucru ar fi să căutăm instrucțiunile de asamblare. Ar fi un prim pas destul de important pentru noi să înțelegem cum și în ce fel se asamblează sau se folosește un produs pe care l-am cumpărat pentru că, noi putem să ne dăm seama că dacă nu cunoaștem cum funcționează, am putea să nu reușim să asamblăm acel obicet.

Am cunoscut oameni curioși și mai puțini curioși din fire dar, în timp ce absolut toți ar căuta instrucțiuni de folosire pentru instalarea unei aeroterme (scuze, dar exemplele astea îmi vin pur și simplu) doar o mică parte sunt interesați să afle cum funcționează creierul copilului lor.

De ce suntem capabili să ne asumăm o greșeală de instalare a unui aparat dar atunci când copilul lovește alți copii spunem că este obraznic?

În “Creierul copilului tău” (Daniel Siegel, Tina Payne Bryson) starea de bine a copilului este descrisă ca un râu care curge. Atâta timp cât creierul copilului este unul integrat, adica părți ale acestuia conclucrează armonios, copilul plutește lin pe mijlocul râului. În aceste momente copilul este capabil să își controleze comportamentul, să asculte și să colaboreze.

Atunci când copilul trece printr-o perioada grea sau nevoile emoționale nu îi sunt îndeplinite acesta nu mai plutește pe mijlocul râului ci se îndreaptă spre unul dintre cele două maluri care reprezintă două extreme: haos sau rigiditate. Sună cunoscut? Comportamentul nedorit este doar unul dintre semnele că în creierul copilului s-a produs un decuplaj iar acesta reflectă exact acele extreme.

Ne naștem cu ideea că sinele nostru este întreg și complet dar pentru menținerea acestui miez avem nevoie de un mediu cât mai propice. Desigur, am supraviețuit toți (inclusiv părinții noștri) unor momente mai mult sau mai puțin fericite dar modul supraviețuire nu este același lucru cu creștere, dezvoltarea unui potențial maxim sau mai poetic spus: nu este același lucru cu a înflori.

Am căutat în multe feluri răspunsuri pentru modul în care îi văd pe copiii mei că se poartă unul cu celălalt zilele astea. Am luat în calcul că, deși nu ne uităm la televizor, aud tot felul de discuții despre pandemie și victime. Am luat în calcul că e vacanță și au nevoie să așeze primele luni din primul an de școală dar nu am crezut nicio clipă că sunt răi, că nu mai sunt buni, că sunt intenționați. Am căutat motivele pentru care ei ar putea să se poarte într-un fel sau altul și să găsim împreună ceea ce nu au integrat.

Răspunsul exact încă nu l-am aflat dar astăzi, în timp ce construiam o fortăreață din toate pernele din casă, mi-a ieși pe gură un porumbel frumos, alb:

-Limite și conectare, asta e rețeta!

La finalul a tot ceea ce am scris aici las două lucruri:

  1. Un exercițiu: Gândește-te cum ți-ar plăcea să fie copilul tău ca adult. Ca orice părinte normal probabil că ai ales deja independent, fericit, bun, curajos. După ce ai făcut această listă mentală cu acele trăsături, gândește-te ce faci concret, în fiecare zi, ca să îl ajuți să devină așa.
  2. Prima carte de parenting pe care am citit-o eu a fost “Parentaj sensibil și inteligent”, de Daniel J. Siegel și Mary Martzell. Titlul cărți în limba engleză este mult mai bun și sună cam asă: Parenting from the inside out. Fii curios!
Shopping Cart