Au trecu doi ani, copiii mei stau de vorbă unul cu celălalt și mie mi se pare că au trecut douăzeci. În timp ce ei discută despre ce vor face mâine în parc și la zoo eu scot vasele din mașină și îi filmez în secret ca să le arăt la majorat, la nuntă încă nu m-am gândit.
Radu îi povestește că în parc se găsește popcorn cu ciocolată dar că ea are voie doar cu sare. Apoi o scoate tiptil din bucătărie sub pretextul că mai are multe să-i spună. Ce i-o fi povestit despre înghețată?!
Săptămâna aceasta le-am zis pentru prima dată -Aveti grijă de relația voastră că alți frați nu aveți! și am luat ca pe un semn bun că Radu s-a oprit trei secunde să se gândească la ceea ce am spus. N-am vrut să încerc brusc expresii prafuite și am încercat să o zic cu ton egal, ca o informație de clarificare, așa cum mi-ar fi păcut să mi se spună și mie mai devreme în viața asta.
Până la urmă, de când am doi copii, două dorințe noi s-au arătat în inimile noastre: să simtă că îi iubim în mod egal și să se înțeleagă.
În timp ce atașamentul părinte copil este legat de multe mecanisme de dezvoltare și supraviețuire, relația din fratrie este prima relație pe care copiii noștri o construiesc de la zero si poate rămâne ca tipar relațional pe termen lung. Așa că da, e o miză legată de ce faci și spui când ei încearcă să facă tocmai asta.
Deci voi continua să zic de doua ori te iubesc și de două ori te ador, voi continua să merg să adorm și puiul mare care se bucură ca unul mic. Voi continua să îi car pe rând sau împreună în spate și în inima mea.
