Mi s-a făcut dor de copiii mei azi deși am fost în aceeași casă. Am simțit că abia i-am văzut sau doar este impresia mea după ce am văzut multe alte fețe și fete, dar și băieți, așa cum vedeam odată. Nu m-au căutat, eu i-am mai căutat cu privirea dar când sunt mulți părinți cu mulți copii într-o casă se găsește și cine să îi dea și copilului tău un pahar cu apă.
Făcând așa o pauză lungă în care ei nu au vrut nimic de la mine și nici eu de la ei mi-au dispărut din gând unele seri în care abia aștept să adoarmă ca să pot citi sau scrie sau orice ca și cum acestea nu ar exista. Am uitat complet că uneori, când nu e timp sau e oboseală mai multă, mi-e greu să citesc trei cărți la rând înainte de culcare. Am uitat că anul trecut erau mici, unul stătea încă lipit de țiți, iar celălalt era la gradiniță și acum, ce să vezi, nu mă mai bagă în seamă la petreceri.
Mi-am amintit cât de puțin avem de fapt cu ei. Cât de mic este segmentul „vreau să mă joc cu mami” pe graficul vieții lor.
