Plus și minus. Bine și rău. Bucurie și tristețe. Haos și rigiditate.

Mâine închei săptămâna aceasta. De fapt, se încheie ea, de la sine, într-un mod pe care nu l-am organizat eu și nu l-am contesta vreodată. Timpul trece.

Nu întotdeauna ne ducem și noi cu el. Atunci când se întâmplă lucruri bune, ne cuprinde haosul fericirii si facem din timp un balon imens de săpun pe care ne straduim să nu îl spargem. Alteori se întâmplă lucruri foarte triste și atunci ne ținem respirația încercând să alergăm ca pe o bandă ce merge invers. Nu mai vrem în prezent, vrem în ce știam cu cinci minute înainte.

A fost o săptămână cumplită în care am făcut toate aceste lucruri într-un efort mental care nu m-a lăsat să scriu decât în draft.

Plus și minus. Bine și rău. Bucurie și tristețe. Haos și rigiditate.

Dar timpul trece. Mâine casa îmi va fi plină de oameni dragi. Ne vom aduna, lucru pe care l-am făcut toată săptămâna mai mult emoțional și psihic.

Se pare că ne avem unul pe altul!

Shopping Cart