ziua 327
După două zile de curs și departe de copii am mutat pe ziua de luni libertățile zilei de duminică. Am sorbit îndelung din cafea sau ceai în sufragerie, am făcut o plimbare pe câmpul însorit și am citit cu burțile lipite de covorul moale. M-am observat pe tot parcursul zilei simtindu-mă prea fericită. Mai fericită decât ar trebui. Dacă nu era mica obsesie să caut și minusul acestei situații ca să nu pic în capcana legilor universale, era gândul că nu voi învăță nimic din situația asta. Așa că am alternat stări de beatutine și relaxare marcate de acel filon (sau să zic fior?) de gând că lucrurile bune se termină. Stările de fericire pură mă sperie cel mai tare pentru că nu ai nevoie de un plan. Nu e nimic la care să te gândești și simt că nu am nicio idee ce să fac atunci. Adică nu e nimic de făcut și eu nu am idee cum vine asta. Înțelegi?
Am clarificat bine de tot pe timpul celor două zile de weekend pline cum se numește sentimentul acela intrigant de care am nevoie ca să mă simt ca acasă în viața mea. Am mai aflat și că obiectul de care depinde acea traire este doar un instrument și nu problema în sine. Cu atât mai subtil dacă nu dăuneaza grav sănătății. Mi-am amintit brusc cum Radu a spus o dată, pe când avea trei ani, în timp ce am construit o casa din Lego doar din geamuri, că lui mami îi place nebunia dar eu am râs și am zis „da” doar în sinea mea. Am îmi vine să strig un „da!” tare pentru că am văzut un tipar pe care nu l-am mai văzut niciodată. Până la urmă chiar așa e: Poți să le spui oamenilor tot adevărul în față, ei tot singuri vor avea nevoie să îl descopere.
Seara am zis fiecare câte trei motive pentru care suntem recunoscători iar eu mi-am amintit foarte bine doar unul: Modul în care copilul mare mima prin geam că mă așteaptă la timp special indicând cu arătătorul la mine, apoi a format o inimă din palmele lui, apoi a arătat înspre el. Era ca și cum ar fi zis „e timpul pentru iubire între mine și tine”. Thank you, Otilia Mantelers, căci de la tine am aflat despre „timp special” la acel workshop din 2017. Thanks me că m-am dus.
Gata cu englezismele!
