ziua 330
Sunt mai multe tipuri de zile bune atunci când încerci să fii un părinte suficient de bun. Sunt zilele acelea în care răspunzi neivoilor copiilor tăi dar și nevoilor tale. Mai sunt acelea în care combini ceea ce am spus într-un singur joc (astea-s chiar uau!). Celelalte în care îți vine să țipi la ei dar nu o faci (astea-s libere de vinovăție) și mai sunt cele în care nu ai motive să țipi. (yeey!) Prin motive mă refer la starea fizică și emoțională a mamei, desigur.
Azi am fost mai odihnită ca în alte zile, cafelele mele suficient de tari, copiii mei la fel de minunați ca întodeauna. Soarele a încălzit câmpul de lângă casă, eu am alergat mai mulți copii care se prefăceau dragoni, am făcut gogoși pentru care am măcinat puțin zahăr din trestie de zahăr și le-am savurat, m-am pus de unșpe ori (vorba lui Radu) la pititea și le-am citit povești înainte de somn.
La momentul jocului de seara, pe care îl facem din când în când, eu am zis pas la țipat. Am dat pernița mai departe iar Radu a conchis „-Mami nu e încărcată.”
Și chiar n-am fost.
O fi fost și pentru că soarele bate după amiaza la noi în bucătărie și noi ne-am organizat rapid pentru un teatru de umbre așa cum ne-am organizat și în trecut.
Mai sus este teatrul de umbre cu tema Gruffalo cu care am mers la gradinița lui Radu. În articol explic și cum se poate face acest teatru.
Iar mai jos este teatrul de umbre cu dinozauri pe care l-am făcut pentru ziua lui Radu de cinci ani.
Jocul cu țipatul e așa: iei pernița, zici „îmi vine să țip pentru că..”, țipi în pernă și dai mai departe pernița până simti că nu mai ai motive să tipi. Ca să nu adormi încărcat. Ceea ce vă doresc și vouă!