Radu a făcut febră toată după amiază așa că am rămas datoare cu fapta bună de a dona decorațiuni. Mâine de dimineață le arăt cum poți trimite bani către o asociație pentru victimele violenței domestice cu un card și cu un telefon. Lui Radu. Ilenei îi voi povesti că sunt oameni pe lume care au nevoie de ajutor. Apoi ducem decorațiunile la casele unde ne-am propus.
N-am încheiat ziua de azi și uite-mă cum vorbesc despre mâine de parcă viitorul ar fi garantat.
Viitorul. Unul din motivele pentru care n-am avut vlagă să sărbătoresc și azi un trecut măreț dar mult prea îndepărtat. Eu trăiesc acum, copiii mei merg la școală acum, gunoaiele se aruncă pe jos acum, oamenii mor cu zile acum. Nu e vina țării, desigur, dar teritoriile neocupate n-au fost niciodată marcate. Omul sfințește locul, omul îl murdărește, omul taie de zor pădurile, omul, omul, omul.
Între timp am ascultat un început de podcast în care se vorbea despre magnetismul locului unde ți-ai petrecut copilăria. Atunci am simțit abia că încep să sărbătoresc pe interior ceva ce are legătură cu ziua de azi.
