349

Că nu mai apuc să scriu era o grijă pe care înainte nu o aveam. Ce se întâmpla cu gândurile mele care nu mai ajung să fie notate. Mor? Dispar de tot? Se duc în Rai? Până la urmă până la ce punct este okay să ne înlocuim triggerele cu altele mai puțin dureroase și dependențele cu unele mai ușor acceptate de societate?

Ce o fi în mintea unui copil când părintele se enervează pe nimicuri? E și păcat să faci o treabă excelentă de susținere și consolare într-un moment ce ar fi putut avea repercursiuni grave dar să te enervezi atât când găsești un castron de popcorn pe tot parchetul din sufragerie. Sau poate nu e păcat pentru că faci o treabă bună exact atunci când e mai mare nevoie.

Se întârzie mult la ora de culcare pentru că copiii vor să stea unul lânga altul, ceea ce înseamnă ca se hârjonesc și nu se culcă. “Nu mă potolesc până nu capăt surioara pe care o merit!” vă jur ca așa mi-a zis Radu chiar în seara asta. “Vino lângă mine, Adu!” îl încurajează Ileana complice. De o săptămână rumeg cum sa facem cum treaba asta pentru că e minunat că se caută atât unul pe altul. Un moment excelent de consolidare al relației. Îl stric? Îl las? Dar știți ce mai e minunat în viața copiilor mici? Limita orei de culcare.

Shopping Cart