Ca orice mamă am învățat în ultimii șase ani mai mult ca oricând să fac multitasking. Deși înainte aveam un job care implica un plan, o echipă, suprafețe imense și mii de produse tot cu cei doi CEO de șase și doi ani m-am antrenat mai bine. Astfel, am ajuns să mai întrețin câte o relație vorbind la telefon în timp ce conduc sau gătesc, ascult podcasturi când alerg, încerc să rămân informată ascultând emisuni sau înregistrări pe Youtube cât fac curat.
Azi a fost zi de curățenie după care i-am rugat să mențință pentru că nu vreau să fac din nou dar ei au adus toate pernele în hol și au sărit pe ele. „Când văd toate pernele astea aici simt că încep să mă enervez. Mai ales când mă gândesc că voi călcați cu șosetele pe ele.” Radu își aruncă cât colo șosetele și mă întreaba fără urme de ironie: Acum e mai bine?
Nu am simțit că era mult mai bine iar eu am rămas cu întrebarea Ce facem cu acel rest de nemulțumire dintre „el a încercat” și „nu e suficient pentru mine”? Cui îi aparține și ce ar trebui să facem cu el?
Ileana a ridicat o dilema importantă azi când a vrut să coloreze pe o carte ilustrată de Shel Silverstein. Se colorează sau nu se colorează pe Pomul cel darnic?
Ileana pe covor 
A fost odată.. 
locul ăsta cere o farfurie