Astăzi am fost în vizită la cealaltă familie. Am pus pisica, trenulețul electric și copiii în mașină și am plecat. În 2 minute am coborât pentru că, ce să vezi, ei stau foarte aproape. Moșul trece pe la toate casele oamenilor care îi iubesc iar copiii au fost încântați, ce să crezi.
În aceste două zile am putut observa foarte bine cum își doresc ei să petreacă aceste zile de sărbătoare. În primul rând sunt nerăbdători șă își deschidă cadourile dar bucuria aceasta nu durează foarte mult dacă adulții nu rămân prin preajmă. Se pare că bucuria trebuie să circule, să fie în cei din jur altfel se stinge ca o mică flacără fără oxigen. Iar ei știu asta, o simt. Am observat că le displace statul la masă dacă nu se joacă un joc acolo. Din fericire, nu înțeleg rostul vinului, cafelei și al statului de vorbă. Ei au nevoie de mișcare iar când casa este plină tot timpul este cineva dispus să asculte o explicație despre dinozauri, un colind abia șoptit, să joace o leapșă la interior, să spele o mână, să încălzească o supă.
Că tot veni vorba de mâncare, mă întreb cum ar fi arătat masa de Crăciun preparată de două mame ca mine care preferă rețete gata în 30 de minute? Probabil ca o excepție de la regulă, că salata de boeuf rămâne preferata mea. Până atunci să trăiască bunica, mama mea și a soțului meu pentru modul în care continuă să fie sursă de hrană și inspirație.
Am zis de multe ori în gând, și azi cu voce tare, că la anul vreau o lună de dormit, una de citit și una de călătorit, dar până atunci, zilele astea au fost cu vești bune, conectare și foarte puțin ecran.
zambilă 
oglindă 
la un șah cu bunicul 
yeey