361

Îmi dau seama din ce în ce mai mult că astea sunt ultimele zile ale acestui jurnal de bord blog. Cel puțin în această formă. Cel puțin în această viață. Glumesc cu ultima parte. Unul din lucrurile pe care le-am învățat în tot acest proces este că setarea unui obiectiv pe un an e ceva ce aș putea să ating. Un an e format din multe clipe. M-am schimbat de multe ori în viața asta și sper să o fac de cel puțin la fel de multe ori de aici înainte. Cine știe, poate să fac o chestie un an și apoi alta înca unul și tot așa ar putea să îmi potolească setea de cunoaștere. Sau să o întețească.

Am așezat multe haine de copiii astăzi și, în același timp, mi-am așezat tot ce am pierdut și câștigat din scris în ultimul an. Simt că sunt la jumătatea balanței între ceea ce am oferit și ceea ceea ce am primit. Cu această idee în minte aș încuraja pe oricine să încerce. Fie pe un blog, fie pe un caiet, fie în minte.

Pe seară, copiii au mers la discotecă stingând lumina de la bec și aprinzând lumina de la boxă iar Radu a descris toată experiența în două expresii:

„Cu muzica asta îmblânzești șerpii”

By the rivers of Babylon, there we sat down
Yeah, we wept, when we remembered Zion
By the rivers of Babylon, there we sat down
Yeah, we wept, when we remembered Zion

și, țineți-vă bine,

„Frate, să asculți muzică cu lumina stinsă e ca și cum după 9 zile de lapte normal, vaca ar începe să-ți dea lapte cu ciocolată.”

Menționez că el n-a avut niciodată vacă.

Shopping Cart