Dacă mă puneai să descriu ce înțelegeam eu acum 10-15 ani că înseamnă Carpe diem aș fi zis că înseamnă așa: Vrei să ajungi la Târgoviște din București dar nu ai tren decât la șase dimineața. Așa stând lucrurile, iei bilet către Ploiești la trenul care pleacă într-o oră, petreci noaptea plimbându-te pe Bulevardul Castanilor cu rucsacul în spate și cu cea buna prietenă de atunci, mănânci ceva la un fastfood, se face dimineață și te urci în microbuz să ajungi la destinație.
Așa cum se înțelege, am crezut o bună bucată că „a trăi clipa” înseamnă a-ți onora impulsurile, dorințele, instinctele. E posibil așa să fi văzut prin filme. De acolo am învățat și noi cum se cere o femeie în căsătorie, nu? Sau am învățat că soțul întră pe ușă și-și strigă soția. Sau că, după o discuție mai aprinsă, oamenii se sărută și fac dragoste pe jos, pe stânci, pe gresie. Dacă simți că îți ingheață fundul înseamnă că nu ești suficient de romantic.
Revenind la realitate, astăzi spălam niste vase. Iar statul la chiuveta a devenit unul dintre momentele mele de mindfulness. Pentru că, știi cum e – îți zboară mintea, dar reușesc să îmi amintesc tot timpul să îmi îndrept spatele și să revin în prezent. Făcând asta, mi-am dat seama că, pentru mine, Carpe Diem, în zilele noastre, ar însemna exact asta: Trăiește clipa asta!