O mamă care avea în inimă multe cuvinte. Pe unele le așeza pe foi, pe altele le scria ca să fie citite, pe câteva le păstra doar pentru ea. Pe cele care puteau fi șoptite le transforma în scurte sau mai lungi povestioare pentru copiii ei. Totul se întâmpla pe întuneric, chiar înainte de culcare și singura grijă era că ei, copiii, spuneau tot timpul mai vrem încă una și gata:
A fost o dată ca niciodată o fata cu părul negru, ochii migdalați și buzele ca bobocul unu trandafir roșu. Când mama ei a văzut-o pentru prima dată, i-a spus: Miniatura mea japoneză! Și-am încălecat pe-o geană și v-am spus o sprânceană.
A fost o dată o fata pe care o chema Ileana. Într-o seară, cănd a simtit că mama ei a învelit-o, ea a aruncat cu picioarele plapuma atât de tare încât a ajuns până la Polul Nord. Acum, un pinguin se învelește cu ea. Și-am încălecat pe un pinguin si v-am spus un babuin.
A fost o dată ca niciodată o fată care locuia lângă o pădure. Într-o zi, ea a găsit printre frunze un pui de arici. A vrut să îl ia acasă dar mama lui a venit în goană și i-a spus: Am eu grijă de puiul meu! Și-am încălecat pe-o frunză și v-am spus o buburuză.

Incântatoare povestioare!