Aseară am stins, ca de obicei, lumina la ora opt dar Radu s-a frichinit vreo oră. Cu o seara înainte le povestise bunicilor că el adoarme foarte târziu pentru că e foarte întuneric atunci când stingem lumina iar eu doar am zâmbit. Încă nu are noțiunea timpului. Dacă îl întrebi, poate crede că i-a luat doar cinci minute să adoarmă dar pentru mine acea oră a trecut ca și cum ar fi fost cinci pentru ca aveam de lucru și capacitatea mea de concentrare scădea în ritmul zecilor de minute.
O simțeam cum se duce..
Din toți oameni din jurul meu sunt singura care se simte recunoascătoare când scrie ceva, lucrează altceva sau face un lucru care are legătură numai și numai cu ea.
Eu și restul mamelor din toată lumea, desigur.
Îmi tot revine în minte citatul lui John Donne