Am citit de curând că, atunci când ascultăm o poveste, creierul nostru se inundă de cortizol și oxitocină. Ceea ce înseamnă că suntem programați să ne conectăm unii cu ceilalți prin povești. Acest scurt pragraf mi-a umplu inima de bucurie. Ador poveștile și una dintre marile mele bucurii, ca mamă, este să le citesc sau să le spun povești copiilor. Am căutat să avem cărți fără pereche pe care să le răsfoim dar și-au făcut loc prin cutii cu daruri sau la aniversări și cărticele cu povești clasice. Astfel că zilele astea îi citeam Ilenei – de doi ani – Scufița Roșie:
Ziceam așa:Cu un salt, lupul s-a năpustit asupra bunicuței ca să îi dea o îmbrățișare. Ea dat să fugă, ca să se joace dar nu a reușit că lupul a pupat-o pe loc.
Poate vi s-a părut ceva ciudat la textul de mai sus. Ca și cum nu sună ca în povestea originala? V-am zis mai sus că Ileana, fiica mea, are doi ani.
Varianta originală suna cam așa: Cu un salt, lupul s-a năpustit asupra bunicuței ca să o prindă. Ea dat să fugă, ca să se salveze dar nu a reușit că lupul a înghițit-o pe loc.
Apoi zic: Luă o foarfecă și tăie buzunarele lupului. Apoi vânătorul i le umplu cu pietre și bunicuța i le cusu.
Între doi și trei ani copiii evolueaza foarte mult. Acum au limbaj. Sunt super haioși sau foarte serioși și avem tendință să îi credem deja suficient de mari ca să înțeleagă că Scufița Roșie e doar poveste. Dar adevărul este că ei încă nu cunosc încă această dimensiune a minții lor. Abia pe la 7-8 ani pot integra o noțiune abstractă.
Cu toate astea, creierul lor tot a evoluat față de etapa 1-2 ani așa că între doi si trei și ani apar fricile copilăriei.
Da, da fricile acestea sunt semn de evolutie. Sunt semn că copilul pricepe din ce în ce mai mult din lumea înconjuratoare și că gradul lui de inconștiență e mai mic.
Astfel, copiii încep să se teamă de personaje din cărți, de forme sau jucării care arată fioros. Poate apărea frica de întuneric și de monștri. Frica de lup. Nu este tocmai momentul potrivit pentru indroducerea basmelor clasice! Dacă vă doriți neaparat să le cunoască, puteți aștepta până pe la 7-8 ani. Altfel, spor la inventat.