O mică parte din ceea ce putem face:

M-am gândit mult la ce e corect și ce nu e zilele astea. M-am gândit la dreptate și adevăr, suferință și eroism. E primul război pe care îl trăiesc cu toată capacitatea mea de adult, cu toată nevoia de a-mi proteja copiii. Am văzut multe poze cu cetățenii ajunși pe teritoriul României. Un copil semăna cu Radu, o mamă cu doi copii și câteva bagaje purta o geacă ca a mea. Un tată ca soțul meu și-a luat la revedere și rămas.

Ieri am povestit cu băiatul mare uitându-ne pe hartă. „E aproape? Adică ar putea începe și la noi? Păi, dacă le spunem :- Băi, ce cauți tu aici, ei fug imediat! sau -De ce le trebuie altă țară?” Ca să fac față sentimentului de neputință, pe lângă ce nu putem face, le-am explicat ceea ce putem face așa că m-au ajutat să aleg haine, să aleg o carte, să căutăm cutii.

Am discutat despre tot ce a întrebat iar la noi în casă televizorul nu a fost în nicio zi deschis. E de ajuns ce văd eu pe cele câteva pagini de știri pe care le urmăresc. Copiii pot fi afectați emoțional și mai tare decât noi, adulții.

Într-un studiu făcut IGPR: Cercetare națională, 1400 de copii, clasele a II a – a X a, în 2018

18,6% dintre copii afirmă: “părinții cred că știu cu ce ne ocupăm noi pe internet”;

13,4%: “părinții nu știu nimic din ceea ce facem noi pe internet”;

Este foarte important să urmărm reacțiile copiilor care au acces la telefoane și internet. Citesc știri și văd fotografii cu impact emoțional puternic iar stările depresive la copii și adolescenți nu se manifestă așa cum se manifestă în cazul unui adult. În loc de simptome precum apatie și lipsa de energie, copiii pot avea manifestări precum stări de agitație și nervozitate. Daca suntem vizibili îngrijorați sau speriați este bine să discutăm cu ei fără îi transformăm umărul pe care putem plânge, contează mult vârsta copilului și uneori este bine doar să răspundem la întrebările pe care ei le au. Dar, așa cum noi îi cunoaștem pe ei și ne putem seama când sunt speriați sau îngrijorați, trebuie să avem încredere că și ne cunosc pe noi. Să rămânem aproape unii de ceilalți.

Sursă foto: pexels.com
Shopping Cart