În timp ce ne putem menține mintea ocupată ca să uităm de emoțiile pe care le trăim, corpul nostru le stochează. Dacă aceste trairi nu sunt procesate și integrate, ci doar ascunse bine sub preșul conștiinței, în final, corpul nostru le va somatiza.
Azi am simțit nevoia să mă mișc. După frustrarea și anxietatea resimțite în ultimele zile, fiind destul de mult conectată la canalalele de știri din online, m-am trezit cu o migrenă iar aseară am avut ceva dureri de stomac.
Unul dintre cele mai bune metode de a scoate din corp emotiile noastre neprocesate este să ne mișcăm.
Știam acest lucru așa că am ieșit să alerg vrei 6-7 km, nici nu știu exact pentru că de data asta nu am cronometrat în niciun fel. Ideea era să mă mișc. Cu fiecare pas făcut înainte, trăirile mele au ieșit la suprafață una câte una iar până am ajuns acasă îmi rămăsese vie doar motivația să ajut și speranța că lumea asta mare care pare că s-a unit într-un singur scop. Poate că are, în sfârșit, puterea să schimbe ceva. Am luat copiii scoși și ei la aer de tatăl lor și am plecat să ducem pachetele pentru refugiați.
Mai sunt câteva ore din ziua asta și, dacă nu ai poftă să alergi, ai timp să ieși la o plimbare lungă împreună cu copiii și soțul ca să o puteți lua de la capăt mâine. În drumul tău poți să faci o faptă bună, desigur. La sediul Poliției locale Ploiești primesc ajutoare pentru refugiați – alimente neperisabile și produse de igienă. De asemena, se întâmplă asta și în parcare la Artsani. Dacă duceți haine, acestea vor fi primite doar dacă au etichetă.
