Un joc cu bufniță și dinozaur.

Vreau să vă povestesc un joc (cum l-ar numi copiii) sau un exercițiu terapeutic (cum l-ar numi un psihoterapeut) pe care l-am învățat la modulul de Mindsight, cu Nora Negină, în cadrul masterului în știința numită parenting. Eu o să îi spun joc din două motive: 1. am încredere totală în copiii mei și 2. nu sunt psihoterapeut.

Am dat astăzi de cele două păpuși de mână din pluș, o bufniță de la Ikea și de un dinozaur primit cadou de Radu de la doamna lui, numai bune pentru a reprezenta două părți ale creierului nostru: cel reptilian reprezentat de dinozaur) și cortextul – cel rațional (reprezentat de înțeleapta bufniță). Mi-am pus mănușile și le-am exemplificat rapid, cu sinceritate, exact cum mă simțeam în acel moment. Copiii au prins mișcare repede iar Radu a vrut să fie primul: – NU MAI AM RĂBDARE! răgea dinozaurul, NU MAI POT AȘTEPTA, VREAU SĂ AJUNG LA ANTRENAMENT! apoi bufniță cea înțeleaptă îi vorbea: Mai ai doar puțin de așteptat, în scurt timp vei pleca! Asta cu o voce blândă, împăciuitoare. Trece rândul lui Radu iar figurinele ajung la Ileana: – RRrrar! a făcut dinozaurul din mâna ei de câteva ori. Și bufnița? o încurajez eu, după o vreme. Iar ea spune :

– Face pu-pu!

Dacă am fi mai atenți la copii, dacă am avea răbdare mereu, dacă am fi tot timpul curioși în privința lor ei ne-ar oferi tot ce avem nevoie să știm. Într-adevăr, copiii au vorbit fiecare din stadiul lui de dezvoltare, fără să aibă nevoie să citească neuropsihologie, fără doctorate, fără nimic. Dacă aș fi trait acum 50 de ani poate că nu aș fi jucat acest joc cu Radu și m-aș fi amuzat de răspunsul Ilenei crezând că este o glumă. Poate că nu le-aș fi dat nicio șansă din poziția mea de putere, de atotștiutoare. Uneori, mă întreb ce este cu părinții care cred că a fi suficient de bun este mai prejos de.. ceva. Avem nevoie de un soi de umilință și desigur de curiozitate. Dar MAI ALES de IUBIRE! Pentru că iubirea le întrunește pe toate.

Jucând acest joc de rol putem vedea și înțelege mult mai bine de unde ne vin anumite gânduri și senzații. Creierul mic se ocupă cu reflexele (respirația) și reacțiile precum „fugi”, „îngheață” sau „luptă” iar cortextul prefrontal este zona responsabilă cu decizii raționale și ne poate împiedica să facem acte nebunești, ne ajută să gândim deciziile în funcție de cauză – efect și cu ajutorul lui ne putem opri și impulsurile. Fiind o parte foarte complexă continuă să se dezvolte până pe la vârsta de 24 de ani. Deci nu putem fi suprinși de anumite reacții iraționale ale copiilor noștri. Și tocmai din acest motiv au nevoie de reguli și limite dar și de ajutor „să se țină de ele”.

De exemplu, în cadrul programului #managementecran părinții cred că a-i spune copilului așteptările lor înseamnă a pune limita. Copiii nu vor în mod intenționat să fie nerespectuoși sau să nu își tină cuvântul doar că nu se pot abține. Atracția este prea mare, impulsul este prea puternic! Iar aici au nevoie de susținere bazată pe raționamente benefice, susținere constantă și respect.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart